vineri, 22 martie 2013

Cozonac trandafir




In sfarsit reusesc sa postez o reteta. Sa stiti ca saptamana aceasta nu am lenevit, am fost tare ocupata cu....contabilitatea ca doar se apropie termenul de 25. De fapt am si bucatarit dar nu am avut timp sa scriu reteta pe blog.
Si am facut ceva tare bun: cozonac. Dar nu unul clasic ci un cozonac trandafir.
Sa va spun de ce am ales cozonacul: pentru ca o prietena virtuala tare draga mie Paula de la Enjoy Dessert, gazda de luna aceasta a provocarii Dulce Romanie, ne-a propus sa pregatim ceva cu nuca si cacao. 
Va marturisesc sincer ca primul gand a fost: fac cozonac. Apoi m-am gandit ca nu e ceva "spectaculos" sau inedit dar pana la urma gustul e cel ce conteaza. Asa ca m-am apucat de treaba.

Ingrediente:

Aluat:
-550-600 g faina
-100 g zahar
-2 oua
-225 ml lapte
-80 ml ulei
-25 g drojdie proaspata
-1/2 lingurita sare
-coaja de portocala
-esenta vanilie

Pentru umplutura:
-200 g nuci
-2 linguri cacao
-6 linguri zahar
-2 linguri esenta rom

Pentru uns cozonacul:
-un galbenus
-2 linguri de lapte

Mod de preparare:
Intr-un pahar se amesteca drojdia cu o lingurita de zahar. Se adauga doua linguri de lapte caldut si o jumatate de lingurita de faina si se lasa la fermentat pentru minim 10 minute. Este de preferat sa se lase paharul langa o sursa de caldura.
Atunci cand fac cozonac eu folosesc mereu in bucatarie un termometru si incerc sa mentin o temperatura de 21.5 grade.
Odata cu trecerea timpului veti observa ca drojdia isi va mari volumul si la suprafata vor aparea mici bule de aer.


Intre timp intr-o craticioara se pune pe foc mic zaharul si laptele. Se amesteca din cand in cand pana se dizolva zaharul.
Intr-un bol se pune faina cernuta in prealabil de doua ori si sarea. In mijlocul gramezii de faina se face o gropita in care se toarna drojdia dospita. Se adauga ouale, coaja de portocala si 3 linguri esenta de vanilie.


Se incorporeaza usor faina, adaugandu-se in fir subtire laptele caldut.
Se framanta bine formandu-se un aluat. Pe masura ce se framanta se adauga cate un pic de ulei atunci cand aluatul se lipeste de mana si se framanta in continuare timp de 15-30 de minute. Eu am framantat aproximativ un sfert de ora.
Se acopera bolul cu un prosop de bucatarie si se lasa la dospit pentru 60 de minute.


Intre timp se prepara umplutura amestecand nuca maruntita cu zaharul, cacoa si esenta de rom.

Dupa ce aluatul si-a dublat volumul se unge masa cu ulei si se intinde o foaie de 1 cm grosime. 
Ca sa va faceti o idee, foaia mea a avut aproximativ 70 cm lungime si 50 latime.
Se intinde amestecul de nuca si se ruleaza strans formandu-se un rulou.


Cu ajutorul unui fir de ata mai groasa se taie bucati de aluat groase de 2-2.5 cm. Se introduce ata sub rulou si se strange in forma de X.


Se tapeteaza o forma de copt de 26 cm astfel: fundul tavii cu hartie de copt udata si stoarsa bine iar marginile unse cu unt. Se aranjeaza bucatile in tava si se mai lasa cozonacul la crescut pentru inca o ora.



Se unge cozonacul cu un amestec facut dintr-un galbenus si 2 linguri de lapte si se introduce tava in cuptorul preincalzit la 170 de grade pentru 45-50 de minute. Dupa jumatate de ora daca cozonacul a capatat o culoare aurie se poate acoperi cu o foaie de copt pentru a nu se arde la suprafata.


Si iata rezultatul: o mandrete de trandafir...pardon:...de cozonac!


Imi place la nebunie ca atunci cand fac cozonac, bucataria se umple de un miros extraordinar. E mirosul cozonacilor din copilarie, cand bunica facea un cuptor mare de cozonaci. Si sunt tare mandra ca si la mine in casa se simte mirosul  ala si nu a ramas doar o amintire.

Pufos, aromat si tare gustos:


 Pofta buna!


4 comentarii:

  1. Arata foarte frumos cozonacul tau, n-am facut niciodata in stilul asta, dar sigur urmeaza. Pot sa zic insa ca-mi place mult ce ai pregatit tu aici, exact pe placul meu...mai ales ca pentru mine cozonacul cu nuca si cacao e cel mai bun ;) Te pup si-ti multumesc pentru reteta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu iti multumesc ca ai ales 2 ingrediente minunate pentru "Dulce Romanie"

      Ștergere
  2. Foarte frumos cozonacul tău! Cred că a fost și foarte bun.

    RăspundețiȘtergere