Se afișează postările cu eticheta TORTURI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta TORTURI. Afișați toate postările

joi, 2 mai 2013

Tort cu crema de sampanie si mousse de visine



Pe 16 aprilie sotul meu a implinit 32 de ani si asa cum toti prietenii au intuit am pregatit un tort. Sincer am avut ceva emotii deoarece vreo 10 prieteni urmau sa dea verdictul. Si cea mai mare parte din ei nu degustasera vreo feliuta din celelalte torturi facute de mine. 
Asa ca am cerut parerea sarbatoritului: "ce sa fie crema de vanilie si whisky sau crema de sampanie?" Si imediat a venit si raspunsul: "crema de sampanie". Ok. Atunci mai era nevoie de ceva acrisor, adica un mousse de visine.
Si sa va spun un secret: contrar asteptarilor initiale mousse-ul de visine a fost vedeta si nu crema de sampanie asa cum am crezut initial. Asta poate si pentru ca dupa niste platouri cu peste si mix grill udate cu muuulta bere, gustul acrisor de visine a picat la fix.

Ingrediente:
Blat:
-8 oua
-8 linguri faina
-10 linguri zahar
-3 linguri cacao
-2 linguri apa rece
-1 lingura ulei
- un plic praf de copt

Crema de sampanie:
-400 ml sampanie
-2 galbenusuri
-2 linguri zahar pudra
-100 g ciocolata alba
-200 g smantana pentru frisca
-10 g gelatina

Mousse de visine:
-200 g gem de visine/250 g visine
-200 ml frisca lichida
-5 g gelatina

 Sirop:
-200 g apa
-100 g zahar
-1 lingura esenta de vanilie

Mod de preparare:
Blat:
Se separa galbenusurile de albusuri.
Se bat albusurile spuma cu un praf de sare. 
Se adauga o lingura de zahar si se bate spuma pana ce se topeste zaharul si mai apoi se adauga urmatoarea lingura de zahar. Peste spuma obtinuta se adauga cate un galbenus si se bate bine dupa fiecare. Se adauga uleiul si apa rece.
In final se obtine o spuma deschisa la culoare cu un volum triplat.



Se amesteca faina, praful de copt si cacaoa si se cerne peste spuma de oua. Se incorporeaza cu miscari usoare de sus in jos astfel incat sa nu iasa aerul.
Se tapeteaza o forma de copt de 26 cm astfel: fundul tavii cu hartie de copt udata si stoarsa bine iar marginile unse cu unt si faina (daca nu aveti unt se poate unge si cu ulei).
Se toarna compozitia si se da tava la cuptorul preincalzit la 180 grade pentru 25-30 minute.
Se face rapid testul scobitorii: daca iese curata atunci blatul este copt. Se lasa blatul sa se raceasca in cuptorul inchis.



Crema de sampanie:
Gelatina se inmoaie in 100 ml apa rece timp de 10 minute.
Intr-o cratita se mixeaza galbenusurile cu zaharul pudra pana se obtine un amestec albicios.Se adauga sampania in fir subtire amestecandu-se bine.
Se pune cratita pe foc mic si se fierbe aproximativ 10-15 minute. Se ia de pe foc si se adauga ciocolata rupta bucatele. Se amesteca pana ce aceasta se topeste.
Se adauga gelatina. Este foarte important ca amestecul sa fie doar cald si sa nu fiarba. Daca amestecul fierbe gelatina isi va pierde proprietatile. Se amesteca bine pana ce gelatina este dizolvata complet.
Se lasa sa se raceasca si mai apoi se da la frigider.


Dupa o ora se bate smantana pentru frisca si se adauga crema rece. Din pacate am uitat sa fac poza cu crema de sampanie in stadiu final, insa ca sa va faceti o idee este asemeni unei creme de vanilie.

Mousse de visine:
Gelatina se inmoaie in 50 ml apa rece timp de 10 minute.
Intre timp intr-o craticioara se pune gemul si 100 ml apa si se lasa sa fiarba. Eu am adaugat apa deoarece am avut un gem foarte gros facut de nona (nona este bunica mea pe care am pierdut-o acum un an, dar care va ramane mereu in sufletul si inima mea). Va spun asta pentru ca desi avea 80 de ani a facut un gem extrem de bun, motiv pentru care acest mousse a fost piesa de rezistenta a tortului. Toti cei 10 prieteni au fost mega incantati de "crema cu visine".
Dupa ce a fiert 10 minute se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca putin. Se paseaza cu un mixer vertical sau cu ajutorul unui blender. Pireul obtinut se pune iarasi pe foc mic insa trebuie avut grija ca amestecul sa nu fiarba.
Se ia craticioara de pe foc si se adauga gelatina. Se amesteca bine pana ce gelatina este dizolvata complet si se lasa sa se raceasca.
Se mixeaza frisca iar cand pireul de visine este rece se adauga peste frisca si se omogenizeaza bine.
Se da la frigider pentru o ora.
Daca veti folosi visine cu siguranta o sa obtineti o culoare mai rosiatica a mousse-ului.


Sirop:
Se pun pe foc intr-o craticioara apa si zaharul si se lasa sa fiarba pana ce zaharul este dizolvat complet.
Se lasa siropul sa se raceasca putin si se adauga esenta de vanilie.

Ansamblare tort:
Se taie blatul de tort in 3 parti.
Se pune prima foaie de blat in interiorul inelului tavii de copt, se  insiropeaza si se adauga mousse-ul.
Se adauga a doua foaie, se insiropeaza si se toarna crema de sampanie. 
La final se adauga ultima foaie de blat si se insiropeaza.
Se orneaza dupa preferinte si inspiratie. 


Un tort cu o crema fina si gust pregnant de sampanie si un mousse cremos si usor acrisor de visine. La masa am auzit numai remarci de genul: "ce buna e crema asta de visine!".


Cu ajutorul unui prieten am reusit sa obtin o poza cu o felie de tort (eu bineinteles ca am uitat aparatul acasa). Traiasca telefonul performant!
La multi ani, Vio!


Pofta buna!


miercuri, 13 martie 2013

Tort cu ciocolata si mure


Pe 25 februarie mama mea cea vesnic tanara a implinit 54 de ani. Din pacate nu am putut s-o sarbatorim in aceeasi zi pentru ca ne despartea vreo 270 de km, dar in week-end am ajuns acasa si ne-am luat revansa.
Bineinteles ca am pregatit un tort, unul cu ciocolata si mure. Reactiile au fost pe masura dragostei cu care l-am facut.

Ingrediente:
-290 g faina
-240 ml lapte batut (eu am folosit Zuzu)
-120 g unt
-300 g zahar
-2 oua
-o lingurita esenta vanilie
-o lingurita bicarbonat
-o lingura praf de copt
-1/2 lingurita sare
-o lingurita otet/zeama de lamaie


Crema ganache:
-100 g ciocolata amara
-150 g ciocolata menaj
-200 g frisca lichida
-5 g gelatina 

Mousse de mure:
-370 g mure
-260 g frisca lichida
-110 g zahar
 -5 g gelatina

Sirop:
-200 g apa
-100 g zahar
-1 lingura esenta de vanilie

Mod de preparare:
Blat:
Intr-un bol se amesteca faina cernuta, praful de copt si sarea.
Se mixeaza untul timp de 2 minute, se adauga zaharul si se mai mixeaxa 2 minute. Apoi se adauga ouale pe rand mixandu-se bine dupa fiecare. La final se adauga esenta de vanilie si se amesteca bine.
Peste mixul de oua se adauga faina si laptele batut astfel: 1/3 faina, 1/2 iaurt, 1/3 faina, 1/2 iaurt si 1/3 faina. La final se adauga bicarbonatul stins cu otet sau zeama de lamaie.
Se tapeteaza o forma de copt de 26 cm astfel: fundul tavii cu hartie de copt udata si stoarsa bine iar marginile unse cu unt si faina (eu nu mai ung marginile caci forma mea este tare "draguta" si nu se lipeste blatul de ea).
Se toarna compozitia si se da tava in cuptorul preincalzit la 180 grade pentru 25-30 minute.
Se face rapid testul scobitorii: daca iese curata atunci blatul este copt. Se lasa blatul sa se raceasca in cuptorul inchis. 


Initial mi-am propus sa tai blatul in doua gandindu-ma ca nu va avea o inaltime prea mare. Insa imediat ce am scos tava din cuptor am renuntat la idee deoarece blatul a crescut tare frumos asa ca l-am taiat in trei.

Crema ganache:
Gelatina se inmoaie in 50 ml apa rece timp de 10 minute.
Intre timp se toarna frisca lichida intr-o craticioara si se adauga ciocolata rupta in bucatele mici. Se amesteca bine si se lasa pe foc pana se topeste complet ciocolata insa trebuie avut grija ca amestecul sa nu fiarba.
Se ia craticioara de pe foc si se adauga gelatina. Daca amestecul fierbe gelatina nu-si va mai face efectul. Se amesteca bine pana ce gelatina este dizolvata complet.
Se lasa sa se raceasca si apoi se da la frigider pentru minim 5-6 ore.
Se scoate ganacheul de la frigider si se mixeaza pana se obtine o crema deschisa la culoare.


Mousse de mure:
Gelatina se inmoaie in 50 ml apa rece timp de 10 minute.
Intre timp intr-o craticioara se pun murele si zaharul si se lasa sa fiarba. Se opresc cateva mure pentru decor.
Cand zaharul se topeste complet se mixeaza bine. Eu nu am un mixer vertical asa ca am lasat sa se raceasca un pic murele si le-am pus in blender.
Pireul obtinut se trece printr-o sita pentru a indeparta semintele si se pune iarasi pe foc mic insa trebuie avut grija ca amestecul sa nu fiarba.(va sfatuiesc sa aveti grija sa nu uitati sa indepartati semintele deoarece sunt foarte multe si riscati sa distrugeti astfel tot tortul; eu personal nu le suport deloc).
Se ia craticioara de pe foc si se adauga gelatina. Se amesteca bine pana ce gelatina este dizolvata complet si se lasa sa se raceasca.
Se mixeaza frisca iar cand amestecul de fructe este rece se adauga peste frisca si se omogenizeaza bine.
Se da la frigider pentru minim 2 ore.

Sirop:
Se pun pe foc intr-o craticioara apa si zaharul si se lasa sa fiarba pana ce zaharul este dizolvat complet.
Se lasa siropul sa se raceasca putin si se adauga esenta de vanilie.

Ansamblare tort:
Dupa ce s-a racit blatul se impacheteaza in folie alimentara si se introduce in congelator pentru minim 30 de minute. Acest lucru faciliteaza taierea blatului impiedicand faramitarea acestuia.
Se taie blatul de tort in 3 parti.
Blatul este destul de umed asa ca nu necesita prea multa insiropare.
Se pune prima foaie de blat in interiorul inelului tavii de copt, se insiropeaza si se adauga ganache-ul.
Se adauga a doua foaie, se insiropeaza si se toarna mousse-ul de mure.
La final se adauga ultima foaie de blat si se insiropeaza.
Se orneaza dupa preferinte.

Eu am imbracat tortul in piscoturi de sampanie deoarece am fost nevoita sa-l transport vreo 270 km. Aceasta a fost varianta cea mai simpla pentru a-l pastra cat mai intact si pentru a arata cat mai bine.
Si am reusit.


Din fericire a fost un tort tare,tare bun.
Aromat, cu un echilibru perfect intre dulcele ciocolatei si gustul usor acrisor al murelor.
 
Am sarbatorit-o pe mama impreuna cu tata, Vio si socrii. Cu totii au fost incantati de tort.

Cand am ajuns acasa mama mi-a aratat ca am primit de la o cunostinta un mileu vechi de 100 de ani. Doamna a aflat despre blogul meu si s-a gandit ca mi-ar fi de folos. Si cum Dumnezeu le aranjeaza pe toate ce sa vedeti: a fost perfect pentru poza cu felia de tort. 
Ii multumesc doamnei Coca pentru generozitatea dumneaei si-i promit ca o sa pastrez cu grija mileul.



Pofta buna!


marți, 12 februarie 2013

Tort inima - red velvet


Pentru ca se apropie 14 Februarie- Valentine's Day nu am putut sa raman indiferenta si sa nu pregatesc ceva special pentru aceasta zi. 
In plus Isabela in colaborare cu cel mai bun site de condimente din Romania: PastaideVanilie.ro au lansat un concus cu deserturi pentru aceasta zi deosebita.
Eu am hotarat sa particip cu un tort facut parca special pentru a sarbatori iubirea: un tort rosu in forma de inima.

Ingrediente blat:
-270 g faina
- o lingura cacao neagra olandeza
-240 ml lapte batut
-2-5 linguri colorant rosu
-120 g unt
-300 g zahar
-2 oua
-o lingurita esenta vanilie
-o lingurita bicarbonat

-o lingura praf de copt
-1/2 lingurita sare
-o lingurita otet/zeama de lamaie

Ingrediente crema:
-250 g crema de branza
-250 g mascarpone
-120 g zahar pudra
-350 ml frisca
-o lingurita esenta de vanilie

Mod de preparare:
Blat:
Intr-un bol se amesteca faina cernuta, cacaoa, praful de copt si sarea (in reteta originala sunt prevazute 2 linguri de cacao dar m-am gandit ca va fi greu ca blatul sa aiba culoarea rosie cu atata cacao in el, mai ales daca este una de buna calitate; asa ca eu am pus doar o lingura iar data viitoare o sa pun o lingurita).


Intr-un alt bol se amesteca laptele batut cu colorantul. Mai intai puneti 2 linguri de colorant si in cazul in care mai trebuie mai adaugati. Eu am folosit vreo 6 linguri. 


Separat de aceste boluri se mixeaza untul timp de 2 minute, se adauga zaharul si se mai mixeaxa 2 minute. Apoi se adauga ouale pe rand mixandu-se bine dupa fiecare. La final se adauga esenta de vanilie si se amesteca bine.


Peste mixul de oua se adauga faina si laptele batut astfel: 1/3 faina, 1/2 iaurt, 1/3 faina, 1/2 iaurt si 1/3 faina. La final se adauga bicarbonatul stins cu otet sau zeama de lamaie.

Reteta originala presupune impartirea compozitiei si coacere ei in 4 tavi cu diametrul de 22-23 cm. Sau impartirea compozitiei in 2 tavi si taierea fiecarui blat in 2. Eu avand o tava de 26 cm mi-am propus sa tai blatul in 3. 

Asadar se tapeteaza o forma de copt de 26 cm astfel: fundul tavii cu hartie de copt udata si stoarsa bine iar marginile unse cu unt si faina.
Se toarna compozitia si se da tava la cuptorul preincalzit la 180 grade pentru 25-30 minute.
Se face rapid testul scobitorii: daca iese curata atunci blatul este copt. Se lasa blatul sa se raceasca in cuptorul inchis. 

Dupa ce s-a racit blatul se impacheteaza in folie alimentara si se introduce in congelator pentru minim 30 de minute. Acest lucru faciliteaza taierea blatului impiedicand faramitarea acestuia.
Sincer blatul nu mi-a crescut prea tare si am avut ceva emotii la taiere. (nu stiu daca am gresit cu ceva in privinta blatului; daca ma gandesc ca are doar 250 g faina si 2 oua tind sa cred ca pana la urma asa trebuia sa iasa).

Eu am dorit sa fac acest tort in forma de inimioara. Stiu ca exista forme speciale insa eu nu am asa ceva pentru ca in primul rand nu am spatiu pentru a depozita atatea tavi si tavute si in al doilea rand sunt rare situatiile cand fac un tort sau o prajitura in forma de inima. Asa ca am ales sa fac un sablon de hartie astfel:
1. Pe o coala A3 se traseaza conturul formei de copt
2. Se decupeaza forma de hartie 
3. Se indoaie foaia de hartie la jumatate si se traseaza in partea de sus si de jos 2 linii paralele (vezi poza); nu stiu sa va zic la ce unghiuri/distante se traseaza cele 2 linii); sfatul meu este sa le trasati la o distanta cat mai mica fata de extremitati
4. Se decupeaza forma de hartie dupa liniile trasate si daca mai este nevoie se taie inca jumatate de cm si tot asa pana se obtine o forma cat mai frumoasa



Se suprapune forma de hartie peste blat si se taie cu un cutit foarte ascutit.


Crema:
Intr-un bol se mixeaza crema de branza, mascarpone si zaharul pudra pana se obtine o crema fina.
Separat se bate frisca si se incorporeaza in crema de branza cu ajutorul unei spatule cu miscari usoare de sus in jos. La final se adauga esenta de vanilie si se amesteca bime.
Se da crema la frigider pentru minim 30 de minute.

Ansamblare tort:
Se taie blatul in trei parti.
Blatul este destul de umed asa ca nu necesita insiropare.
Se pune prima foaie de blat si se adauga o treime din crema.
Se adauga a doua foaie si se toarna o alta treime de crema. La final se adauga ultima foaie de blat si se imbraca tortul cu ultima treime de crema ramasa.
Lateralele tortului se imbraca cu blat faramitat (din resturile obtinute dupa taiere).
Se orneaza dupa preferinte.

Eu am facut cateva inimioare si 2 fluturasi...


Un tort absolut delicios! Inainte sa fac acest tort eram un pic neincrezatoare in privinta cremei dar va spun ca m-am inselat amarnic. Trioul mascarpone, frisca si crema de branza este minunat.

Desi eu insiropez fiecare tort (pentru ca Vio nu concepe altfel) de data aceasta am facut o exceptie. Chiar nu a fost nevoie.


 Si o feliuta pentru toti cei indragostiti...si nu numai!


Pofta buna!

Sursa retetei:  forum culinar.ro

luni, 31 decembrie 2012

Tort alb si negru


Tortul pe care vi-l prezint azi l-am facut pentru ziua de Craciun. 
In fiecare an socrii mei fac o masa festiva la care sunt invitati finii dumnealor si bineinteles participam si noi.
Si eu si sotul meu suntem copii singuri la parinti si cum ajungem destul de rar acasa parintii incearca de fiecare data sa ne faca toate poftele, toate mofturile. Suntem tinuti in puf si nu ne lasa sa-i ajutam la treburi.
Asa ca anul acesta m-am gandit sa dau si eu o mana de ajutor si sa fac un tort.
Un tort tare aromat, cu o crema de cioclota si una de lapte.


Ingrediente:
Blat:
-8 oua
-8 linguri faina
-10 linguri zahar
-3 linguri cacao
-2 linguri apa rece
-1 lingura ulei
- un plic praf de copt
Crema ganache:
-300 g ciocolata
-200 ml frisca lichida
-5 g gelatina
-100 g stafide
-esenta rom

Crema de lapte:
-200 ml lapte condensat
-200 ml smantana pentru frisca
-50 ml lapte
-7 g gelatina
-3 linguri zahar

Sirop:
-300 ml apa
-150 g zahar
-2 linguri esenta rom

Glazura:
-3 linguri apa
-3 linguri zahar
-3 linguri ulei
-o lingura cacao

Mod de preparare: 
Blat:
Blatul folosit este acelasi ca si in cazul Tortului cu nuci si cafea. Prin urmare am copiat de acolo pozele cu etapele de preparare a blatului si am facut poza doar rezultatului final pentru a vedea cum a iesit blatul.
Se separa galbenusurile de albusuri.
Se bat albusurile spuma cu un praf de sare. 
Se adauga o lingura de zahar si se bate spuma pana ce se topeste zaharul si mai apoi se adauga urmatoarea lingura de zahar. Peste spuma obtinuta se adauga cate un galbenus si se bate bine dupa fiecare. Se adauga uleiul si apa rece.
In final se obtine o spuma deschisa la culoare cu un volum triplat.


Se amesteca faina, praful de copt si cacaoa si se cerne peste spuma de oua. Se incorporeaza cu miscari usoare de sus in jos astfel incat sa nu iasa aerul.
Se tapeteaza o forma de copt de 26 cm astfel: fundul tavii cu hartie de copt udata si stoarsa bine iar marginile unse cu unt si faina (daca nu aveti unt se poate unge si cu ulei).
Se toarna compozitia si se da tava la cuptorul preincalzit la 180 grade pentru 25-30 minute.
Se face rapid testul scobitorii: daca iese curata atunci blatul este copt. Se lasa blatul sa se raceasca in cuptorul inchis. 
Crema ganache:
Gelatina se inmoaie in 50 ml apa rece timp de 10 minute.
Intre timp se toarna frisca lichida intr-o craticioara si se adauga ciocolata rupta in bucatele mici. Se amesteca bine si se lasa pe foc pana se topeste complet ciocolata insa trebuie avut grija ca amestecul sa nu fiarba.
Se ia craticioara de pe foc si se adauga gelatina. Daca amestecul fierbe gelatina isi va pierde proprietatile. Se amesteca bine pana ce gelatina este dizolvata complet.


Se lasa sa se raceasca si apoi se da la frigider pentru minim 5-6 ore.
Se scoate ganacheul de la frigider si se mixeaza pana se obtine o crema deschisa la culoare.
Acest tort l-am facut in seara de ajun si cum am fost in criza de timp am uitat sa fac poze la unele etape. Asa ca nu va pot arata cum arata ganacheul dupa mixare.
Intr-un bol se pun stafidele la inmuiat in esenta de rom.

Crema de lapte:
Gelatina se inmoaie in 70 ml apa rece timp de 10 minute. Apoi se pune gelatina intr-o craticioara impreuna cu 20 ml lapte si se pune pe foc mic pana se dizolva gelatina. Atentie sa nu fiarba caci altfel gelatina isi va pierde proprietatile. Se lasa amestecul sa se raceasca 5-10 minute.
Dupa ce s-a racit se adauga gelatina peste laptele condensat, restul de lapte si zahar.
Se bate smantana pentru frisca si se adauga la amestecul de lapte amestecand usor de jos in sus.
Se da la frigider pentru o ora.

Sirop:
Se pun pe foc intr-o craticioara apa si zaharul si se lasa sa fiarba pana ce zaharul este dizolvat complet.
Se lasa siropul sa se raceasca un pic si se adauga esenta de rom.

Glazura:
Intr-o craticioara se pun apa, zaharul, cacaoa si uleiul si se lasa sa fiarba 2-3 minute pana ce se obtine o compozitie omogena.
Se lasa glazura sa se raceasca.
Avantajul acestei glazuri este acela ca ea poate fi turnata peste tort fara nicio grija: chiar daca este atinsa cu cutitul sau cu o spatula glazura nu-si pierde luciul.

Ansamblare tort:
Se taie blatul de tort in 3 parti.
Se pune prima foaie de blat, se  insiropeaza, se presara stafidele si se intinde ganacheul de ciocolata.
Se adauga a doua foaie, se insiropeaza si se toarna crema de lapte. 
La final se adauga ultima foaie de blat si se insiropeaza.
Se glazureaza partea superioara a tortului.
Se orneaza dupa preferinte. Eu am imbracat lateralele tortului cu frisca si am ornat cu stafide imbracate in ciocolata.

Iata rezultatul final:


Am fost tare incantata de gust: un tort insiropat bine, ciocolatos, cu o aroma pronuntata de rom si o crema delicata de lapte.
Repede, repede am reusit sa surprind o poza cu o sectiune sa vedeti cum arata:

 
 Si o feliuta pentru voi:

 

 Pofta buna!




vineri, 28 decembrie 2012

Tort cu ciocolata alba si crema de portocale

 
Anul acesta ne-am petrecut Sfanta Sarbatoare a Nasterii Domnului la Braila alaturi de parinti si socrii. Si pentru ca am vrut sa le fac o surpriza dulce m-am apucat de treaba. Acasa la Brasov am pregatit blaturile iar la parintii mei acasa am facut cremele si restul "operatiunilor".
Primul tort a fost cel pe care vi-l prezint acum cel cu ciocolata alba si crema de portocale. Dupa parerea parintilor dar si a socrilor (binenteles ca le-am dus si lor o bucatica de tort) pot spune ca a fost o alegere inspirata ambele familii fiind incantate de rezultat.

Ingrediente:
Blat:
-8 oua
-8 linguri faina
-10 linguri zahar
-3 linguri cacao
-2 linguri apa rece
-1 lingura ulei
- un plic praf de copt
 
Crema ganache de ciocolata alba:
-300 g ciocolata alba
-200 ml frisca lichida
-4 g gelatina

Crema de portocale:
-2 oua
-150 g zahar
-2 linguri mari de amidon
-250 ml suc de portocale proaspat stors
-120 g unt 

Sirop:
-150 ml suc de portocale proaspat stors
-100 ml apa
-4-5 linguri zahar


Mod de preparare: 
Blat:
Blatul folosit este acelasi ca si in cazul Tortului cu cirese si mascarpone. Asa ca am copiat pozele de acolo mai putin pe cea cu blatul copt frumusel.
Prin urmare: se separa galbenusurile de albusuri.
Se bat albusurile spuma cu un praf de sare. 
Se adauga o lingura de zahar si se bate spuma pana ce se topeste zaharul si mai apoi se adauga urmatoarea lingura de zahar. Peste spuma obtinuta se adauga cate un galbenus si se bate bine dupa fiecare. Se adauga uleiul si apa rece.
In final se obtine o spuma deschisa la culoare cu un volum triplat.


Se amesteca faina, praful de copt si cacaoa si se cerne peste spuma de oua. Se incorporeaza cu miscari usoare de sus in jos astfel incat sa nu iasa aerul.
Se tapeteaza o forma de copt de 26 cm astfel: fundul tavii cu hartie de copt udata si stoarsa bine iar marginile unse cu unt si faina (eu nu am avut unt asa ca am folosit ulei).
Se toarna compozitia si se da tava la cuptorul preincalzit la 180 grade pentru 25-30 minute.
Se face rapid testul scobitorii: daca iese curata atunci blatul este copt. Se lasa blatul sa se raceasca in cuptorul inchis.



Crema ganache de ciocolata alba: 
Gelatina se inmoaie in 40 ml apa rece timp de 10 minute.
Intre timp se toarna frisca lichida intr-o craticioara si se adauga ciocolata rupta in bucatele mici. 
Se amesteca bine si se lasa pe foc pana se topeste complet ciocolata insa trebuie avut grija ca amestecul sa nu fiarba .
Se ia craticioara de pe foc si se adauga gelatina. Daca amestecul fierbe gelatina isi va pierde proprietatile. Se amesteca bine pana ce gelatina este dizolvata complet.
Se lasa sa se raceasca si apoi se da la frigider pentru minim 5-6 ore.
Se scoate ganacheul de la frigider si se mixeaza pana se obtine o crema groasa dar spumoasa. Daca vi se pare ca este prea tare crema mai puteti adauga cateva linguri de frisca gata batuta.

 

Crema de portocale:
Se storc aproximativ 1 kg de portocale.
Intr-o craticioara se bat ouale cu zaharul.
Separat se amesteca amidonul cu 2-3 linguri de suc de portocale si se adauga peste mixul de oua cu zahar.
Se adauga restul de suc, se pune cratita pe foc mic si se amesteca incontinuu timp de aproximativ 10 minute pana se ingroasa crema.
Se ia cratita de pe foc, se lasa sa se raceasca un pic si se adauga untul.
Se lasa sa se raceasca si apoi se da la frigider pentru minim 2-3 ore.
Pozele au fost facute seara, asa ca nu sunt clare, lumina becului modificand culoarea naturala.
Sirop:
Se pun pe foc intr-o craticioara apa, zaharul si sucul de portocale si se lasa sa fiarba pana ce zaharul este dizolvat complet.
Se lasa siropul sa se raceasca.

Ansamblare tort:
Se taie blatul de tort in 3 parti.
Se pune prima foaie de blat, se insiropeaza si se adauga ganache-ul de ciocolata.
Se adauga a doua foaie, se insiropeaza si se toarna crema de portocale. La final se adauga ultima foaie de blat si se insiropeaza.
Se imbraca tortul in frisca si se orneaza dupa inspiratie.

Si asa arata tortul meu:

Un tort tare bun si apreciat atat de parinti cat si de socrii. Eu zic ca a rezultat un echilibru intre dulcele ganacheului de ciocolata si gustul usor acrisor al cremei de portocale.

Si o feliuta in special pentru mami meu care m-a ajutat mult  (mami vreau o cratita mica, da-mi telul, da-mi spatula, mami spala aia, cealalta ...)


Pofta buna!

duminică, 16 decembrie 2012

Tort cu mere intregi


 Ingrediente:
-6 mere
-5 oua
-7 linguri zahar pentru caramel
-5 linguri zahar pentru blat
-2 linguri zahar pentru pudrarea merelor
-5 linguri faina
-4 linguri gem gutui
-1 lingura ulei
-1 lingura apa rece
-1 pliculet praf de copt
-100 g nuca
-stafide
-scortisoara
-esenta de rom, vanilie

Ingrediente sirop:
-250 ml apa
-150 g zahar
-2 linguri esenta rom


Mod de preparare:
Intr-o cratita emailata de 23 cm , in care urmeaza sa faceti tortul, se pun 7 linguri de zahar si se caramelizeaza. Atentie sa nu ardeti zaharul. Apoi se imbraca peretii vasului cu zaharul ars. Se roteste cratita astfel incat zaharul sa acopere intreaga suprafata.
Eu am folosit 6 linguri de zahar si in plus m-am miscat destul de lent motiv pentru care zaharul s-a racit un pic si nu mi-a ajuns sa acopar intreaga cratita. Asa ca la final am avut ceva probleme cand am rasturnat tortul pe platou.
Se lasa cratita deoparte sa se raceasca zaharul.
Intre timp se curata merele de coaja, se scoate casuta cu samburi si se rostogolesc intr-un amestec de 2 linguri de zahar si o lingurita de scortisoara. 


Intr-un castronel se face un amestec din 4 linguri gem, nuca, stafide si o lingurita de rom. Este atat de bun acest mix incat nu m-am putut abtine si am furat vreo 2 lingurite.
Se aseaza merele in cratita, se umplu cu amestecul de gem si se dau in cuptorul preincalzit la 150 de grade pentru 30 de minute. 


Intre timp se prepara blatul.
Se separa albusurile de galbenusuri.
Albusurile se bat spuma cu un praf de sare. Se adauga o lingura de zahar si se bate spuma pana ce se topeste zaharul si mai apoi se adauga urmatoarea lingura de zahar. Peste spuma obtinuta se adauga cate un galbenus si se amesteca usor cu o spatula de jos in sus.. Se adauga uleiul si apa rece.
In final se obtine o spuma deschisa la culoare cu un volum triplat.
Se amesteca faina cu praful de copt si se cerne peste spuma de oua. Se incorporeaza cu miscari usoare de sus in jos astfel incat sa nu iasa aerul.


Se toarna compozitia peste merele coapte si se reintroduce vasul in cuptor la o temperatura de 180 de grade pentru aproximativ 30 de minute. Se face testul scobitorii pentru siguranta.

Cat timp se coace blatul se prepara siropul astfel: intr-o cratita se fierb la foc mic zaharul si apa pana ce cantitatea de sirop se injumatateste. Se ia vasul de pe foc si dupa un minut se adauga o lingura de esenta de rom.
Imediat ce se scoate tortul din cuptor se toarna siropul.
Peste cratita in care s-a copt tortul se aseaza un platou (eu am folosit unul din lemn) si se rastoarna cu o miscare rapida si ferma.
Si iata rezultatul final. Tot zaharul caramelizat intra in blat si-i ofera tortului un gust deosebit.
Se orneaza dupa preferinta si inspiratia de moment. 
Un tort pur si simplu delicios! Merele coapte si zaharul caramelizat formeaza "o pereche perfecta".
E un tort economic si tare usor de facut. Nu trebuie sa aveti experienta sa faceti asa ceva. In plus e o solutie salvatoare in cazul in care aflati ca in cateva ore aveti musafiri la masa.
Puteti sa-l pregatiti si pentru masa de Craciun in cazul in care sunteti obosite si nu doriti sa mai stati ore intregi in bucatarie pentru a pregati un tort.
Am trimis o feliuta unui prieten si am primit un SMS in care scria: "Maxim...tortul! L-am suflat dintr-o privire." Dupa astfel de cuvinte am simtit ca-mi creste inima cat tortul.


Siropul a reprezentat un punct in plus la nota acordata de sotul meu. Pentru el desertul perfect trebuie obligatoriu sa fie insiropat. A fost tare incantat si a cerut in fiecare zi cate o feliuta.


Si o feliuta pentru voi cei 600 de membrii ai blogului!



Pofta buna, buna!