Se afișează postările cu eticheta MUFFINS. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta MUFFINS. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 februarie 2013

Muffins cu cafea si ciocolata alba



Sunt micute, bune si frumoase. Dar ce sunt de fapt? Muffins, cupcakes sau briose?

Si ca sa nu va plictisesc va spun atat:

Cupcakes au in compozitie unt care mai intai se mixeaza cu zaharul si mai apoi se incorporeaza celelalte ingrediente. Compozitia este una fina si se poate obtine chiar si prin folosirea mixerului. Cupcakes au crema care le fac sa arate ca niste mici tortulete.

Muffins se fac cu ulei si niciodata cu unt. Se amesteca separat ingredientele uscate de cele lichide. La impreunarea loc se amesteca cu miscari ample si cat mai putine pentru a nu activa glutenul. Muffins sunt pufosi cu mici bule de aer si au cel mult o glazura.

Briosele au in compozitie drojdie, oua, lapte si unt. Sunt pufoase asemeni cozonacilor.

Si acum o sa va intrebati ce am pregatit eu muffins sau cupcakes? Raspunsul este muffins insa nu m-am putut abtine si i-am decorat cu frisca pentru un plus de gust dar si pentru aspect.

Ingrediente:
-300 g faina
-200 g zahar
-2 oua
-6 linguri iaurt
-90 ml cafea foarte tare
-80 ml ulei
-50 g ciocolata alba
-1 lingurita praf de copt
-1/2 lingurita bicarbonat
-1/2 lingurita sare

Mod de preparare:
Intr-un bol se amesteca ingredientele uscate: faina cernuta, zaharul, praful de copt si bicarbonatul stins cu o lingurita de otet sau zeama de lamaie.
Intr-un alt bol se mixeaza ingredientele lichide: ouale, uleiul, iaurtul, cafeaua (va sfatuiesc sa faceti o cafea extrem de tare astfel incat muffinsii sa aiba un gust deosebit).
Se toarna mixul lichid peste ingredientele uscate si se amesteca cu miscari ample si cat mai putine.


Se toarna compozitia  in tava de briose sau/si formele de silicon astfel incat sa umple jumatate din forma, apoi se presara bucatele de ciocolata alba, si se mai adauga compozitie pana ce formele sunt umplute trei sferturi.
Se repartizeaza compozitia in 12-15 forme, in care anterior am pus hartiute speciale si se introduc in cuptorul preincalzit la 180 grade.
Dupa 15-20 minute se scot briosele din cuptor si se lasa sa se raceasca un pic.


Am fost multumita de rezultat: au crescut frumosi si pufosi!


Se orneaza dupa preferinte. Eu am ales frisca, peste care am preserat putina cafea macinata. Si pentru ca suntem in luna iubirii, am facut cateva inimioare din ciocolata.


Delicioase si aromate! Mai ales daca va place cafeaua. Le puteti servi simple, dar mi-e imi plac alaturi de o cafeluta.
 

Ce-mi place mie la muffins este faptul ca ii putem consuma oricand: la micul dejun, in pauza de pranz sau de ce nu sambata seara cand vin prietenii in vizita. Sunt destul de eleganti si nici nu ne tin in bucatarie cu orele.


Va trimit si voua un muffins, asa virtual...
 

Si un prim-plan cu sectiunea.


Pofta buna!

miercuri, 5 septembrie 2012

Muffins cu Low Fat Lemon Curd




Daca va e pofta de ceva dulce dar nu aveti mult timp la dispozitie si nici camara plina de ingrediente atunci va puteti gandi la niste briose. 
Eu pana acum vreo 3 saptamani aveam o alta problema: lipsa formelor sau mai bine zis lipsa initiativei de a cumpara unele. Si primul pas nu a fost facut de mine ci de nasi care mi-au facut cadou o tava minunata din silicon. 
Asa ca era timpul s-o testez. Reteta am gasit-o acum cateva zile pe forumul Arta Culinara, un forum unde gasiti retete minunate, sfaturi interesante si mai ales utile. 


Ingrediente muffins:
- 250 g faina
-150 g zahar
-2 oua
-50 ml ulei
-50 ml frisca lichida
-125 ml apa minerala
-1 pliculet praf de copt
-coaja de la o lamaie

Ingrediente low fat lemon curd (crema de lamaie fara grasimi):
-2 galbenusuri
-2 linguri amidon
-sucul a 3 lamai
-coaja de la 2 lamai


 Pentru ornat:
-150 ml frisca lichida



Mod de preparare: 
Intr-un bol se mixeaza zaharul cu ouale pana se obtine o compozitie de culoare deschisa iar zaharul este dizolvat complet.


Se adauga putin cate putin ulei, apoi frisca lichida, apa minerala si coaja rasa de la o lamaie.
Se amesteca faina cu praful de copt si se cerne peste compozitia lichida amestecand incet.


Se toarna compozitia in tava de briose sau/si formele de silicon si se introduc in cuptorul preincalzit la 180 grade. 
Dupa 15-20 minute se scot briosele din cuptor si se lasa sa se raceasca un pic.


Pentru lemon curd se amesteca intr-un bol coaja de la 2 lamai cu amidonul. Apoi se mixeaza galbenusurile cu zeama de la 3 lamai si se toarna peste amestecul uscat.
Compozitia se pune pe foc mic si se amesteca continuu aproximativ 5 minute.



Se pune crema de lamaie calduta intr-o seringa si se umplu briosele.


 Se bate frisca lichida cu putin zahar pudra si se orneaza dupa preferinte.


Mmmm...foarte bune! Un minunat gust dulce acrisor! 


Si o sectiune cu briosele pufoase!


Pofta buna!